Etichete

, , , , , , , , , , ,

lesbian

Ca blogger primesc o sumă de comentarii și de mesaje legate de postările mele. Unele devin publice, altele rămân private. În majoritatea lor, și unele, și celelalte, dar mai ales cele din urmă, sunt delicioase, dovadă că sunt trimise de oameni inteligenți, mulți dintre ei cu un nebănuit simț al umorului, un ascuțit spirit critic ori un verb neașteptat de acid. Chiar mă gândeam că dacă ar fi să scriu o carte pornind de la blogul meu poate n-ar fi rău să public nu doar postările de aici, ci și cele mai spectaculoase mesaje și comentarii primite, mai ales dintre cele cu caracter privat. Dar să vă povestesc ce mi s-a întâmplat deunăzi.

O cititoare, cea mai veche cititoare și prietenă a blogului, mi-a spus recent că postările mele au așa mare lipici la femei pentru că le spun exact ceea ce le place lor să audă, mă rog, să citească. Iar acest lucru l-aș reuși pentru că postările mele nu sunt scrise, de fapt, de mine, ci de partea de femeie din mine. Asta în baza teoriei că în fiecare din noi sălășluiește deopotrivă o parte femeiească și una bărbătească. M-a pus pe gânduri, vă dați seama! Mintea mea de matematician, sau de matematiciană că deja aveam dubii în ceea ce mă privește, a început să proceseze logic. Iată ce-am descoperit: femeilor le place ce scriu = nu scriu eu, scrie femeia din mine = o femeie căreia îi plac femeile, căci mie îmi plac femeile = am scris de nenumărate ori, chiar erotic, că îmi plac femeile = sunt lesbiană. Sunt lesbiană????? M-am șocat atât de tare încât am fugit la baie și, uitându-mă în pantaloni, i-am șuierat printre dinți: Până și tu lucrezi sub acoperire?!! Mi-am mai revenit amintindu-mi că o altă cititoare mi-a spus cândva: „Exciți muierile pe aici cu postările tale!”. Ei, bine, dacă le excit înseamnă că nu sunt lesbiană, am gândit eu fericit. Dar dacă ele sunt? Toate. Și tocmai de-aia le excit? Înseamnă că sunt lesbiană? Ajunsesem în pragul depresiei bloggeristice când, părăsit de orice speranță, cu o cutie de farduri într-o mână și un sutien și-un bici în alta, mi-am găsit salvarea în alt mesaj, de data aceasta de la un cititor, un bărbat. „Băi, Trubadure, mai dă-o, bă, dracului de treabă, ce le faci, bă, de nu ne mai bagă niciuna în seamă? Le-ai trimis poze cu tine? Oi fi vreun negru, spune drept, de le-ai zăpăcit așa!”, m-a apostrofat omul prietenește. Fericit, i-am răspuns cu un banc: Cică într-un sat se adunase într-o zi toată suflarea masculină și făcea tărăboi mare în fața primăriei. Iese primarul la ei: „Ce-aveți, bă? Ce e gălăgia asta? Domn primar, zice unu, s-a aciuiat un negru la noi în sat și ne regulează toate femeile! Și ce să vă fac eu, luați și voi măsuri! Am luat, domn primar, am luat măsuri la toți, dar tot a lui e mai mare!!” Noroc că omul care mă interpelase chiar are simțul umorului și a gustat poanta. Acum, bancul ăsta are în el și câteva lucruri reale despre mine, cel din viața reală, printre care acelea că sunt bărbat, nu sunt primar și n-am nici origini afro. Dacă mă gândesc bine, pentru ultimele două mai că-mi pare rău.
Așadar, nu sunt lesbiană, sunt doar un bărbat care a învățat de la viața asta și ce le place femeilor să li se spună, cum le place să fie tratate și, de ce nu, cum le place să fie iubite. Și chiar ce le place femeilor să li se întâmple atunci când se abandonează unui bărbat. Și nu cred că partea mea de femeie se face „vinovată” de această stare de lucruri. Mai degrabă natura și educația.

Anunțuri