Etichete

, ,

happiness-is-a-choice-life-daily-quotes-sayings-pictures

Oare nu vede nimeni că fericirea îmbătrânește? Nu, nu e întrebarea mea, am găsit-o într-o postare a cuiva care scrie foarte frumos și interesant, cam cioranian, de multe ori, cam pesimist, dar interesant. Am repetat această întrebare și aici, sper să nu se supere autoarea, pentru că mi se pare unul dintre cele mai frumoase și mai profunde lucruri pe care le-am citit vreodată. Și mă întreb, la rândul meu, chiar așa, nu vede nimeni?

Nu vede nimeni, atât de mult ne-am înrăit, atât de puternic ne-am cufundat în negări și respingeri, atât de departe am ajuns de menirea noastră pe această lume? Cum care menire? Aceea de a fi fericiți. Conștient fericiți. Pentru că dacă tot ne-a oferit Creatorul acest drept, de a fi conștienți de ceea ce se întâmplă cu noi, de A ÎNȚELEGE, și, mai ales, de a înțelege ce înseamnă să fii fericit, de ce să refuzăm fericirea? Au spus-o mulți, am spus-o și eu, fericirea e în puțin, în lucruri, gesturi, trăiri mici dar semnificative. Poate că de aceea nici n-o vedem uneori sau, mai grav, refuzăm s-o vedem visând la ceea ce ni se pare nouă într-un moment sau altul că e măreț și important. În fapt, nici nu cred că există oameni profund nefericiți, ci doar oameni care nu vor să învețe să fie fericiți. Iar fericirea aceea nevăzută de ei, fericirea aceea care e chiar acolo, lângă ei, îmbătrânește de atâta tristețe. Și, cel mai dureros este că… îmbătrânește singură. Toți, dar absolut toți, ne naștem oameni frumoși și fericiți, iar înaintea noastră ne așteaptă o viață care, recunoaștem sau nu, e foarte frumoasă, cel mai frumos dar din Univers. Devenim urâți și așa zis nefericiți doar atunci când nu mai știm sau refuzăm să vedem și partea frumoasă a vieții. Și atunci când nu lăsăm lucrurile frumoase din noi, pe care le avem cu toții, să iasă afară, să ajungă la ceilalți. Nu există fericire și nefericire din oficiu sau ca un dat al sorții, există doar oameni care se nefericesc singuri. Am chiar aici, în această listă, prieteni virtuali care și-au îngropat copiii, care s-au luptat cu cancerul, care au trăit sentimentul neputinței în a salva pe cineva drag de la o plecare prematură, un sentiment pe care l-am trăit și eu toată copilăria și tinerețea mea. Cu toate acestea, acești oameni de care vă spun aici știu să-și poarte frumos tristețile și durerile. Știu că îi doare, că au învățat să doarmă cu durerea în pat noapte de noapte dar mai știu și că nu sunt nefericiți. Sunt triști, e adevărat, dar au mai învățat și să găsească, să recunoască și să împartă cu alții puținele lucruri frumoase pe care viața le-a mai lăsat pentru ei. E și asta tot o fericire, credeți-mă! Așadar, oameni buni, fericirea e aici, lângă voi, la o întindere de mână distanță, trebuie doar să deschideți ochii, să o priviți și să-i întindeți acea mână. Altfel, veți îmbătrâni singuri și triști iar ea, fericirea voastră, va îmbătrâni și ea la fel de tristă pentru că ați refuzat să deschideți ochii și să-i întindeți mâna. Și, chiar așa, oare nu vede nimeni că fericirea îmbătrânește?

Anunțuri